DIALOG SOCIAL
Conform considerentului al 7-lea al Directivei 2002/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 2002 de stabilire a unui cadru general de informare și consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană, scopul dialogului social este "să se promoveze încrederea reciprocă în cadrul întreprinderilor pentru a favoriza anticiparea riscului, pentru a face mai flexibilă organizarea muncii și pentru a facilita accesul lucrătorilor la formare în cadrul întreprinderii, menținând în același timp securitatea, pentru a-i conștientiza pe salariați cu privire la nevoile de adaptare, pentru a mări disponibilitatea salariaților de a iniția măsuri și acțiuni care le măresc capacitatea de reinserție profesională, de a promova implicarea salariaților în funcționarea și viitorul întreprinderii și pentru a-i mări competitivitatea."
Dialogul social este în esență un concept care urmărește dezvoltarea relației de comunicare și interacțiune dintre partenerii de dialog, prin proceduri specifice și într-un cadru instituționalizat, în scopul de a asigura un echilibru între dorința partenerilor de dialog de a flexibiliza raporturile de muncă și/sau de serviciu, precum și de a asigura securitatea lucrătorilor.
În România, dialogul social este reglementat printr-o serie de acte normative, cum ar fi Legea nr. 62/2011 a dialogului social, Legea nr. 53/2003 privind codul muncii, Legea nr. 467/2006 privind stabilirea cadrului general de informare și consultare a angajaților, H.G. nr. 1260/2011 privind sectoarele de activitate stabilite conform legii nr. 62/2011, etc.
La nivel național, sunt reglementate două forme ale dialogului social, și anume dialogul social tripartit și dialogul social bipartit. Acestea se manifestă la diferite niveluri și se concretizează prin proceduri de informări, consultări și negocieri între partenerii de dialog social în vederea stabilirii unor acorduri în probleme de interes comun.
Dialogul social tripartit este dialogul desfășurat între sindicate sau organizații sindicale, angajatori ori organizații patronale și autoritățile administrației publice centrale și locale, în timp ce dialogul bipartit se desfășoară între sindicate sau organizații sindicale și angajatori ori organizații patronale. La nivel național dialogul social se realizează prin intermediul Consiliului Economic și Social, la nivel de sectoare de activitate se realizează prin intermediul organizațiilor patronale și sindicale (confederații și federații reprezentative la nivel național/sector de activitate), și la nivel de întreprindere.
În ceea ce privește dialogul social la nivel de întreprindere, acesta se realizează prin intermediul angajatorului și sindicatului reprezentativ sau, după caz, reprezentanților angajaților.
Pentru a gestiona eficient și a avea succes în procesul de dialog social este necesar ca partenerii de dialog să înțeleagă contextul (limitele legale, uzanțele, situația socială existentă, etc.) în care are loc dialogul, să aibă o viziune și o abordare strategică pentru realizarea unor scopuri comune și legitime, capacitatea de a obține și de a înțelege informațiile relevante pentru buna desfășurarea a acestuia, să cunoască regulile și procedurile care ghidează dialogul social și, nu în ultimul rând să aibă reprezentarea clară a rezultatelor urmărite.
În concluzie, este foarte important ca partenerii de dialog social să fie conștienți de faptul că un dialog de succes depinde în mare măsură de asigurarea, prin consens, a unui echilibru între drepturile și obligațiile care fac obiectul temei puse în dezbatere. Dacă acest echilibru nu se realizează se ajunge la conflict.